Scopul principal al GAL “Calafat” constă în promovarea unui parteneriat public – privat, în cadrul unei structuri de tip asociativ, prin care să se stimuleze dezvoltarea durabilă a MICROREGIUNII “Calafat”.
GAL „Calafat” este un parteneriat public-privat format din diverşi actori provenind din rândurile autorităţilor publice locale, sectorului privat, societăţii civile și persoane fizice. Astfel, dintre cei 67 de parteneri, 22 reprezintă sectorul public fiind administraţii publice locale (U.A.T.), 26 reprezintă sectorul privat fiind din categoria societăţilor comerciale (S.C.), întreprinderilor individuale (I.I.) şi persoanelor fizice autorizate (P.F.A), iar alţi 17 sunt asociaţii non-profit reprezentând societatea civilă și 2 persoane fizice. Procentual, GAL „Calafat” are în componenţă 32,84 % reprezentanţă a sectorului public, 38,80 % reprezentanţă a sectorului privat, 25,37 % societatea civilă și un procent de 2,99 %, aferent persoanelor fizice.
Parteneriatul GAL „Calafat” s-a conturat în actuala formă în anul 2023, ca urmare a acţiunilor de informare şi consultare organizate în teritoriu. Teritoriul pe care îl acoperă grupul este unul omogen, coeziv din punct de vedere social, caracterizat prin tradiţii comune, identitate locală, nevoi şi aşteptări comune.
Partenerii GAL elaborează şi implementează strategia de dezvoltare locală a teritoriului lor vizând obiective generale, precum: îmbunătăţirea spaţiului rural, creşterea calităţii vieţii şi protecţia mediului, păstrarea patrimoniului natural şi cultural, diversificarea activităţilor economice şi susţinerea unui turism rural durabil, încurajarea menţinerii tineretului în regiune şi creşterea nivelului de calificare şi informare, promovarea produselor locale, încurajarea asocierii şi a cooperării între actorii locali. Întâlnirile dintre parteneri au luat forma unor grupuri de lucru, a acţiunilor de animare ale teritoriului, aceştia implicându-se în mod activ în propagarea în rândul populaţiei rurale a informaţiilor referitoare la LEADER, la posibilităţile şi oportunităţile pe care implementarea programului le deschide României şi zonei GAL „Calafat” în special.